Mesaj pentru tine

Acum câteva zile, am citit un post de-al lui Adi, despre lucrurile pe care nu le înveţi la şcoală. Am rămas destul de impresionat de modul în care a reuşit să acopere majoritatea nevoilor de care ducem lipsă, şi pe care nu este nimeni în stare să ni le arate. Sau măcar să ne spună despre ele.

Cine mă cunoaşte, ştie că fac scandal de fiecare dată, atunci când vine vorba de sistemul nostru de învăţământ. Nu mă găsesc eu, deşteptul satului, să critic munca tuturor celor care au realizat ceva pe seama lui. Dar nici n-am să stau cu mâinile în buzunar, prefăcându-mă că totul merge ca pe roate.

De când am început să fac afaceri pe net şi totodată bani, mi-au dat seama că şcoala a contribuit în mică măsură la câştigurile mele. Tot ce am învăţat, am făcut-o singur, fără niciun ajutor. Doar eu şi motivaţia mea de a găsi ceva mai bun, pe care şcoala nu mi-l poate oferi.

Până să încep liceul, am fost un tocilar. Genul de persoană pe care o găseai mereu în faţa unui caiet, învăţând pe dinafară nişte definiţii stupide la matematică, sau făcându-şi tema pe săptămâna viitoare la biologie. Şi totul pentru ce? Pentru un loc în faţă la mate-info?

Da, sigur, eram mândria familiei. Eram printre cei mai lăudaţi copii din şcoală. Şi foarte bun la română. Un mic orator în devenire   Dar asta nu conta. Pentru că matematica-informatica rămânea cel mai bun profil. Am intrat printre primii 10. Cu o medie destul de mare.

Apoi am stat. Pur şi simplu nu mai aveam ce face. Obiectivul era îndeplinit, iar eu… eu eram doar… acelaşi. Aceiaşi prieteni, aceleaşi locuri… şi monotonia de zi cu zi. Singurul lucru schimbat a fost noul calculator, după care tânjeam de mai bine de 4 ani.

Îmi aduc aminte şi acum acea zi. Am stat în frig vreo 2 ore ca să-l pot cumpăra. Apoi l-am cărat singur până acasă, 1 km jumate. Şi înjuram şi blestemam că după atâtea nopţi pierdute pentru a recupera două-trei lecţii, după atâtea dureri de cap din cauză că nu înţelegeam reacţiile de la chimie, nu era nimeni acolo să mă ajute. Eram doar eu, visele mele ascunse şi cutia aceea nenorocită la care ţineam atât de mult.

Lucrul de care sunt cel mai mândru din acea perioadă, este că m-am conectat la internet. Asta a însemnat pentru mine o deschidere spre nou. Spre un viitor fără limite. Nu unul într-o cutie cu patru pereţi.

Încet, încet am dat de un grup de oameni care mi-au schimbat întreaga viaţă şi m-au ajutat să văd viaţa altfel. De atunci mi-am jurat că o să devin ceea ce mi-am propus. Că nimeni şi nimic nu mă va împiedica să am ce îmi doresc.

A urmat apoi o perioadă în care am învăţat mult. Dar nu de la şcoală, ci din viaţă. Din experienţe, din eşecuri şi din succese. Şi am început să fac în sfârşit ceva ce îmi plăcea. Afaceri pe net. Acum totul avea un sens pentru mine. Nu mai trăiam degeaba. Şi în niciun caz pentru alţii!

Mi-am luat calculator. Şi am muncit pentru banii ăia în jur de 2 săptămâni. Apoi imprimantă, apoi un sistem audio. Apoi mi-am aranjat camera. Am fost în, poate, cea mai faină excursie din viaţa mea. Am întâlnit o grămadă de oameni super interesanţi. Şi nu m-am oprit aici. Am continuat să învăţ ceea ce îmi place. Cum să fac bani pe net şi cum să duc o viaţă mişto, aşa cum vreau eu.

Şi toate astea pentru că am avut curajul să ies din turmă. Pentru că nu am fost niciodată cel mai popular om din clădire, dar am învăţat să fiu. Să am o personalitate. Şi o mână de principii care mă călăuzesc oriunde m-aş afla.

Iar în final, îţi doresc ţie, omule din umbră, un destin. Destinul unui învingător.

Dezvoltare personala   /   1383 vizualizari /    Printeaza   /  

 Loading ...

Articole asemănătoare:

1. 10 motive pentru care traiesc
2. PHP pentru incepatori
3. Optimizare pentru motoarele de cautare
4. Pasul 4 – Si pentru ca trebuie sa fie dinamic