Ultima oară când m-am întrebat „Cine sunt?” tocmai mă scuturam de praf de la ultima ţeapă. Răspunsul l-am primit instantaneu: „Eşti tu, copilul dornic să muşte din viaţă ca şi din primul măr ce abia se coace la începutul verii. Eşti chiar tu, orgoliosul mereu dornic de mai mult, indiferent ce obstacol îţi stă în cale.” Dar nu am fost mereu aşa. Am învăţat să fiu.
Povestea vieţii mele?
Am crescut la ţară, în miros de iarbă proaspătă şi plăcinte abia scoase din cuptor. Încă de mic mi-a plăcut să mă joc cu banii.
Pe la 9-10 ani mi-am înfiinţat prima echipă de fotbal, pe care o finanţam din fondurile primite de la părinţi, iar apoi de la jucători. Eram preşedinte, manager general, antrenor şi jucător în acelaşi timp. Mi-am tras încă doi antrenori secunzi de care eram tare mândru şi care în prezent se numără printre cei mai buni prieteni ai mei.
Aveam acte, chitanţe, tot tacâmul, la club. Între timp m-am mutat la oraş şi mi-am luat calculator. Ba chiar în perioada aia trăgeam tare de ai mei să-mi cumpere imprimantă la calculator. Limbajul meu persuasiv mi-a adus un Lexmark Z25 cu tuş color, care însă nu a ţinut prea mult. Aveam nevoie de stemă, de scheme de joc, de foi de mecI. Şi uite aşa am ajuns în faliment, luând decizia de a renunţa pentru moment la fotbal, plus că se ivise o altă ocazie.
După ce am tras de tata să-mi ia un nou cartuş la imprimantă, m-am gândit cum pot eu să recuperez investiţia. Coincidenţa făcuse ca în acea perioadă să avem un alt profesor de geografie, care ne cerea referate. Era destul de exigent, îi plăceau cele printate. O ocazie numai bună.
Acum făceam referate pe bani. Dar era o problemă. Se mai găseau şmecheri care nu îmi dădeau banii la timp sau nu plăteau deloc. Ce să fac? Ce să fac? M-am dus la mafiotul din clasă şi i-am propus un târg. Eu aveam să-i plătesc un comision pe referat, iar el avea grijă să-mi recupereze toţi banii la timp. Afacerea a mers atât de bine încât lumea plătea în plus faţă de cât ceream eu. Nu l-am întrebat niciodată cum făcea. Nu era problema mea.
Aveam bani în buzunar în fiecare zi la şcoală. Şi nu bani de la părinţi, bunici sau alte rude de gradul unu, doi, trei. Puteam să merg la suc, să-mi cumpăr dulciuri, ba chiar câte o nouă pereche de adidaşi. Ceea ce pentru mine însemna destul de mult, la vremea aceea.
Dar din păcate tocmai treceam pe clasa a VIII-a şi ni se schimbase iar profesorul. Aşa că de la afaceri cu mafioţi şi referate, am trecut la porumbei.
Scopul era creşterea, înmulţirea şi vânzarea lor, care avea să-mi aducă profit. Sau cel puţin aşa credeam eu. Nu a fost să fie aşa, mă îndrăgostisem prea mult de ei şi mi-am uitat scopul.
Tocmai primisem de la mama o agendă nou-nouţă pe care urma să o folosesc ca şi registru al firmei. Acolo puneam în fiecare săptămână câte 10 mii, eu şi asociatul meu. Bani mulţi pe vremea aia. Ne-a luat un pic să găsim ce vom face cu ei. Voiam să redeschidem afacerea cu fotbalul şi încă un domeniu nou. O altă pasiune de-a noastră. Pescuitul. Ne-am făcut undiţe, unelte pentru pescari. Organizam concursuri. Care prindea cei mai mulţi peşti primea câte o îngheţată, seara la bar.
În perioada aia toate astea s-au cam terminat. Intrasem la liceu şi nu mai aveam timp de jocuri. Pasiunile mele erau acolo, undeva ascunse, pentru că trebuia să învăţ. Şi uite aşa mi-am descoperit o nouă pasiune. Internetul. Iar mai apoi dezvoltarea web.
Asta a generat o mică problemă în casă. Munceam mult şi munceam degeaba. Sau cel puţin aşa credeau ai mei. Eu de fapt învăţam tainele programării web şi descopeream minunile pe care ţi le oferă lumea virtuală. Oricât ar fi zis şi oricât m-ar fi bătut la cap, nu aş fi renunţat. Îmi plăcea mult prea mult ceea ce făceam. Şi uite aşa şcoala a coborât de pe primul loc pe unul din cele codaşe. Îmi descopeream o nouă pasiune şi câştigam bani din asta. Destul de mulţi pentru un copil ce abia împlinise 18 ani.
Tot în perioada asta (înainte de a împlini 18 ani) am dat de Pera, omul care mi-a schimbat total viziunea asupra vieţii. M-a făcut să-mi doresc să am un vis, să vreau tot de la mine şi să am o mână de principii ce mă ghidează în viaţă.
Alături de Pera, am descoperit o echipă extraordinară de oameni care ştiu ce vor de la vieţile lor. Visul nostru este să redăm oamenilor ceea ce le-a fost furat de societate acum o grămadă de ani. Visele, pasiunile, dorinţele şi setea de viaţă.
Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât să vezi un om fericit că este ceea ce a ales el să fie. Nu ceea ce au vrut alţii.
Aşadar, povestea vieţii mele?
O scriu în fiecare zi, iar de timpul va termina cerneala, tot acelaşi timp va spune că s-a terminat cum trebuie.
Loading ...
